Brazilia îşi plânge victimele. În ţară au fost declarate 3 zile de doliu naţional în memoria celor 231 de victime ale incendiului dintr-un club de noapte. Patru bărbaţi, printre care şi patronul clubului, au fost arestaţi de către autorităţi.
Tragedia din clubul din sudul Braziliei a marcat întreaga ţară. Drapelurile au fost coborâte în bernă, în semn de omagiu pentru victimele incendiului.
În plus, înainte de toate partidele de fotbal din campionatul intern a fost ţinut un minut de reculegere. Chiar şi fostele vedete ale fotbalului brazilian au vrut să le transmită condoleanţe familiilor, informează RTV.
„Aş dori să-mi exprim condoleanţele pentru familiile victimelor din tragedia oribilă din Rio Grande do Sul”, a declarat Ronaldo.
În acelaşi timp, pe străzile din oraşul Rio de Janeiro, ceea ce trebuia să fie o petrecere s-a transformat într-un marş în memoria celor 231 de morţi.
Incendiul a izbucnit după ce un membru al formaţiei ar fi aprins o petardă. Materialul izolant de pe tavan a luat foc şi a produs un fum toxic. Pe lângă cei peste 200 de morţi, alte o sută de persoane au fost spitalizate.
(A.T.)